Realizat de Teamnet Dedalus, www.teamnet-dedalus.ro

0244-53.77.11

CENTRALA   SPITAL

(1) Accesul in perimetrul spitalului se realizeaza numai pe la punctele de control sau acces care respecta circuitele functionale, conform prevederilor Ordinului 1365/2008 privind organizarea serviciului de paza si a regimului de acces in spitalele publice cu paturi din subordinea Ministerului Sanatatii.

(2) Pentru reprezentantii mass-mediei, accesul in unitate se realizeaza numai pe baza legitimatiei de acreditare sau cu acordul managerului spitalului, care va nominaliza in mod explicit locurile in care se poate filma sau persoanele carora li se pot lua interviuri, cu respectarea dreptului pacientilor la intimitate. 

(3) Accesul persoanelor care au asupra lor aparate de filmat, de fotografiat sau de inregistrat se va face numai cu aprobarea managerului/inlocuitorului sau legal.

(4) Este interzis accesul persoanelor care au asupra lor armament, munitie, materiale explozive, toxice sau stupefiante care ar putea pune in pericol viata, integritatea corporala sau sanatatea personalului, pacientilor sau bunurilor spitalului. Exceptie fac persoanele aflate in misiune de protectie a persoanelor sau a celor care asigura paza persoanelor internate si care sunt private de libertate, care pot purta armamentul individual de aparare la vedere.

(5) In situatiile in care, pentru tinerea sub control a focarelor de infectii nozocomiale, se instituie regimul de carantina conform prevederilor legislatiei in vigoare, managerul poate dispune interzicerea sau restrangerea accesului in spital pentru respectiva perioada.

(6) Urgentele medicale au acces nerestrictionat, in orice moment al zilei sau noptii, pe calea de acces la Compartimentul de Primiri Urgente sau Camera de Garda a spitalului.

(7) Pentru vizitatorii si apartinatorii pacientilor accesul se permite zilnic, intre orele 16-17 (de luni pana duminica), fara perceperea de taxe in acest sens, aceasta fiind strict interzisa.

(8) Vizitarea pacientilor din sectia ATI este permisa zilnic intre orele 16-17 doar membrilor familiei, respectiv parinti, copii, surori/frati, cu conditia ca vizita sa se faca individual sau cel mult doua persoane, cu respectarea conditiilor de igiena si a mediului septic spitalicesc.

(9) Accesul in saloanele bolnavilor, in afara orelor de vizita, se va permite cu acordul pacientului, a personalului de serviciu sin sectia respectiva, fara a deranja programul de odihna al pacientilor din salon si pentru o durata nu mai mare de o jumatate de ora.

(10) Numarul de vizitatori pentru un pacient internat intr-un salon cu mai mult de 3 paturi nu va putea fi mai mare de 3 persoane si vor putea fi vizitati maximum 2 pacienti in acelasi timp, durata vizitei fiind limitata la 60 de minute. 

(11) În cazul copiilor internaţi în sectia ATI se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre părinţi, dacă se solicită acest lucru. În cazul copiilor până la 14 ani internaţi se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru. În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani internaţi se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul medicului şef de secţie.

(12) In cazul pacientilor in stare critica sau terminala, indiferent de sectia sau compartimentul in care este internat (inclusiv copii), familia are dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de ora sau poate solicita prezenta permanenta langa pacient a unui singur membru al familiei, cu acordul medicului curant, daca conditiile din sectie sau compartiment permit acest lucru. In caz contrar, se va asigura accesul familiei periodic la pacient, asigurandu-se un spatiu adecvat de asteptare in imediata apropiere a sectiei sau compartimentului.

(13) In cazul in care are loc decesul unui pacient, decesul se constata de catre medicul curant sau medicul de garda, dupa caz, care consemneaza ora si data decesului in foaia de observatie.

(14) Pentru apartinatori sau alte persoane din afara spitalului, accesul este interzis in locatiile de dispunere a blocului operator, compartimentului sterilizare, a statiei de oxigen, a centralei telefonice, blocului alimentar si in zona de dispunere a depozitelor de deseuri medicale periculoase si a serverelor si este restrictionat pentru incaperile in care sunt depozitate arhivele spitalului. Exceptie fac cazurile speciale aprobate de sefii de sectie si managerul spitalului.

(15) Pe perioada internarii, pacientul si vizitatorii respecta regulamentul intern al spitalului, iar pentru deplasarea bolnavului in interiorul spitalului pentru investigatii sau explorari, va fi insotit de personalul medical (medic rezident/asistent medical/infirmiera/brancardier, dupa caz).

(16) In timpul programului de vizita, vizitatorii sunt obligati sa-si intrerupa vizita daca in salonul respectiv se realizeaza consultatii sau tehnici de ingrijire pentru oricare pacient pana la finalizarea interventiei personalului medical.

Sursa: Regulamentul intern al Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti